#

Precizari privind iluminatul ornamental - festiv cu tema „Euro 2020 - București, oraș gazdă”

Avand in vedere materialele de presa care acuza faptul ca Primaria Capitalei ”promoveaza EURO 2020 cu trofeul Cupei Mondiale” prin elementele decorative inserate in iluminatului ornamental-festiv din Capitală pentru iarna 2019, ce are ca tema „Euro 2020 - București, oraș gazdă”, facem urmatoarele precizari:

"Elementele luminoase in forma de trofeu, montate pe mai multe bulevarde din Capitala, au fost proiectate de firma care a furnizat elementele decorative si nu s-a dorit ca acestea sa fie copii fidele ale trofeului decernat campioanei europene la fotbal si nici ale trofeului Cupei Mondiale. Alăturarea acestor machete în formă de trofeu cu mingile de fotbal sugereaza doar ideea de trofeu sportiv, câștigat în urma unei confruntări pe un teren de sport.

De altfel, trofeul Campionatului European de Fotbal este marca inregistrata a UEFA (”UEFA Marks”) si poate fi folosit de catre alte entitati doar cu acordul acesteia.

Proiectul iluminatului ornamental-festiv din Capitală pentru iarna 2019 – „Euro 2020 - București, oraș gazdă” este unul de mare amploare, ținând cont de numărul impresionant de elemente decorative luminoase montate, dar și din punctul de vedere al resursei umane folosite pentru a duce la bun sfârșit proiectul în timp record. Din această perspectivă, proiectul de iluminat ornamental-festiv din acest an este o premieră pentru Capitala României.

Concret, în ceea ce privește elementele decorative, este vorba despre un total de peste 10 milioane LED-uri, cu 7 milioane mai mult decât în anii precedenți și cu peste 1 milion mai mult decât anul trecut și un total de 9.351 de elemente luminoase, față de 7.000 montate anul trecut. Dintre acestea, 3815 sunt elemente luminoase 3D și 2D, cu 1500 mai multe decât anul trecut, dintre care peste 1.000 de elemente luminoase cu specific sportiv. Din totalul figurinelor, 2.200 sunt agabaritice – depășesc 2,5 metri înălțime. Și numărul de șiruri luminoase este unul mult mai mare decât anul trecut, ajungând la un total de peste 760.000.

Din punctul de vedere al resursei umane și al logisticii, vorbim de un număr total de 110 lucrători (ingineri, electricieni, manevranți PRB, etc) și nu mai puțin de 26 de utilaje implicate pentru a duce la bun sfârșit acest proiect".

Directia Comunicare CMIPB.

Photo credit: Antal Ion.

Stiri recente

Contact

Pentru a ne semnala o problema in reteaua de iluminat public a Municipiului Bucuresti, ne puteti contacta folosind formularul de contact, prin e-mail, la adresa: sesizari@cmipb.ro sau prin apelarea Dispeceratului CMIPB, la numarul de telefon: 0374 810 999.

Daca doriti sa solicitati un aviz edilitar, accesati rubrica SERVICII – ELIBERARE AVIZE EDILITARE, de unde puteti descarca o cerere privind solicitarea de aviz

Holding Bucuresti

#
#
#
#
#
#
#
#
#
#
#
#
#
#
#